Între 4 și 6 septembrie 2026, festivalul Zacusca de Artă revine în Cetatea Medievală din Târgu Mureș, aducând muzică, artă și teatru în aer liber. Evenimentul este deschis publicului și are intrare gratuită.
Pe parcursul celor trei zile, participanții pot descoperi expoziții, pot urmări spectacole de teatru, pot juca board games sau pot participa la ateliere creative. Târgul Cetății completează oferta cu creatorii locali și produse artizanale.
Citește și: IRUM a lansat la München tractorul forestier multifuncțional TAF-X Combi
Locul de relaxare Chill și Vinil oferă un ambient cu muzică de DJ set pe vinyl, gustări de la Street Food Corner și posibilitatea de a socializa. Seara se lasă cu muzică și atmosferă relaxată, perfectă pentru a petrece timpul în oraș.
Proiectul este co-finanțat de Municipiul Târgu Mureș, în urma câștigării unui concurs pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale din 2026. Responsabilitatea pentru conținutul evenimentului revine beneficiarului finanțării, iar organizatorii promit un weekend plin de activități diverse pentru toate vârstele.
