Sursă: Cuvantul-liber.ro
Curtea de Apel Bucureşti a decis, la 2 iulie 2026, să păstreze denumirea străzii Mircea Vulcănescu din Capitală, respingând cererea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Citește și: Nevăzătorii din Mureș marchează 65 de ani de activitate la 120 de ani de existență în România
Decizia a fost luată în contextul unui proces care a avut ca obiect aplicarea legislației referitoare la persoanele condamnate pentru crime de război și modul în care memoria acestora poate fi reflectată în spațiul public. În primă instanță, Tribunalul București admisese solicitarea și dispusese schimbarea denumirii, însă în recurs, Curtea a respins cererea, menținând actualul nume.
De ce a fost contestată denumirea străzii Mircea Vulcănescu?
Mircea Vulcănescu (1904-1952) a fost economist, filosof, sociolog și profesor, fiind o figură emblematică a generației interbelice. A studiat dreptul și filosofia, colaborând cu școala sociologică a lui Dimitrie Gusti și contribuind semnificativ în domeniile sale. În perioada 1941–1944, a ocupat funcția de subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor în guvernul condus de Ion Antonescu.
- A fost condamnat după război de Tribunalul Poporului pentru activitatea sa în timpul regimului antonescian.
- A fost închis la Aiud, unde a ținut conferințe considerate subversive de torționari.
- Conform martorilor, a fost supus unor tratamente inumane, fiind lăsat în frig și dezbrăcat, iar în cele din urmă s-a stins din viață pe 28 octombrie 1952, de plămâni, la vârsta de 48 de ani.
- Ultimele sale cuvinte au fost „Să nu ne răzbunați!”, un îndemn la iertare.
Contextul și implicațiile deciziei judecătorești
Cazul a readus în discuție tensiunea dintre interpretările istorice și cadrul juridic privind memoria publică. Institutul „Elie Wiesel” consideră că funcția deținută de Vulcănescu în guvernul Antonescu și condamnarea sa după război sunt incompatibile cu păstrarea numelui său în spațiul public.
Pe de altă parte, mulți istorici și oameni de cultură susțin că personalitatea și opera sa trebuie evaluate în contextul epocii și că activitatea sa intelectuală justifică o abordare nuanțată. Decizia instanței va contribui, fără îndoială, la o mai bună înțelegere a acestei spețe, aflate la confluența dintre drept, istorie și memorie colectivă.
De remarcat este și faptul că instanța a sesizat Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate privind dispoziții din OUG nr. 31/2002, act normativ central în litigiul actual.
Astfel, cazul a readus în atenție dezbateri despre limitele libertății de exprimare și memoria istorică în România, într-un context juridic și moral complex.