Sursă: Punctul.ro
Carpodrom Transilvania va găzdui, în perioada 4-5 iulie 2026, cea de-a cincea ediție a competiției Cupa JAR Feeder Individual, un eveniment dedicat pasionaților de pescuit la method feeder.
Citește și: Cupa Mondială din 2034 ar putea fi mutată în 2035 din cauza vremii
Concursul se va desfășura pe un lac de 9 hectare, aparținând fermei piscicole Glodeni din Mureș, și va include două manșe de câte șapte ore. La eveniment vor participa 40 de pescari, care vor pescui câte o manșă de pe fiecare mal, în urma tragerii la sorți. Lacul a fost împărțit în patru sectoare pentru a asigura o competiție echitabilă.
Vineri, 3 iulie, înainte de start, este programată o sesiune de antrenament, inclusă în taxa de participare de 600 de lei, însă prezența nu este obligatorie. Regulamentul impune pescuitul cu lansete feeder, utilizarea unei singure lansete în apă, monturi cu un singur cârlig și respectarea strictă a regulilor privind nădirea și manipularea peștilor.
Detalii despre regulile și premiile Cupei JAR Feeder
Toate speciile de pești pașnici vor fi punctate, iar clasamentul final va fi stabilit în funcție de punctajul obținut în cele două manșe. Fondul de premiere include premii în bani și cupe pentru primii trei clasați, precum și pentru cea mai mare captură.
- Locul I – 4.200 de lei și cupă
- Locul II – 3.700 de lei și cupă
- Locul III – 3.200 de lei și cupă
- Cea mai mare captură (CMMC) – 600 de lei și cupă
Participarea și programul competiției
Startul oficial va fi sâmbătă, la ora 09:00, după tragerea la sorți și ședința tehnică, programată pentru ora 06:30. Programul se va repeta și duminică, iar festivitatea de premiere este planificată pentru ora 17:00, la finalul zilei. Participanții trebuie să achite integral taxa de 600 de lei pentru a-și confirma locul, iar înscrierile se fac în ordinea plăților.
Organizatorii atrag atenția că locurile sunt limitate și se ocupă în funcție de ordinea plăților. Concursul promite două zile de strategie, capturi spectaculoase și o competiție de nivel înalt pentru iubitorii pescuitului la method feeder.
