Camera Deputaților a adoptat noul Cod al urbanismului pentru simplificarea procedurilor

Adrian Popa · Mureș Expres

ro Camera Deputaților a adoptat, joi, 30 iulie 2026, noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, considerat una dintre cele mai ample reforme din domeniu din ultimii ani.

Proiectul legislativ a fost anunțat de deputatul PSD de Mureș, Dumitrița Gliga, care a precizat că noua lege va simplifica procedurile administrative și va reduce birocrația pentru cetățeni, autorități și investitori.

Dezbaterea asupra proiectului a durat aproape trei ani, în timpul cărora au fost formulate peste 1.

000 de amendamente, multe dintre acestea fiind adoptate indiferent de culoarea politică a inițiatorilor.

Printre principalele modificări se numără simplificarea procedurilor pentru anumite categorii de construcții, precum și posibilitatea ca locuințele de până la 150 de metri pătrați, realizate pe un singur nivel în mediul rural, să poată fi construite printr-o procedură simplificată de notificare a primăriei.

Citește articolul complet pe Mureș Expres

Deschide articolul →