Polițiștii efectuează percheziții la Cristian Pomohaci pentru agresiuni sexuale asupra unui minor

Andrei Popescu · Mureș Expres

Polițiștii din Mureș au efectuat miercuri trei percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează presupuse infracțiuni de viol și agresiune sexuală asupra unui minor, au declarat surse judiciare pentru ȘTIRIPESURSE.

Conform acestor surse, persoana vizată de anchetă este Cristian Pomohaci, în vârstă de 57 de ani , fost preot și interpret de muzică populară.

Ancheta a început în urmă cu aproape din anul 2022 , fiind în desfășurare, iar cercetările indică faptul că acesta ar fi avut relații sexuale cu minori, cu vârste de până la 16 ani , existând suspiciuni de consum de substanțe psihoactive în cauză.

Reprezentanții IPJ Mureș nu au confirmat și nici nu au infirmat informațiile, urmând să revină cu precizări oficiale.

În același timp, sursele judiciare susțin că ancheta vizează fapte petrecute începând cu 2022.

Citește articolul complet pe Mureș Expres

Deschide articolul →