Patinoarul „Mureș” din Sângeorgiu de Mureș își va deschide porțile pentru un nou sezon pe gheață, vineri fiind programată prima sesiune de patinaj public.
Organizatorii au anunțat că, odată cu startul sezonului, vor fi reluate atât programele pentru public, cât și activitățile sportive și cele dedicate copiilor și elevilor.
În cadrul acestora, cinci unități de învățământ au primit titlul de „Școală Ambasador al Mișcării” pentru implicarea constantă în programul de patinaj pentru elevi.
Reluarea programelor și cursurilor pentru începători Pe lângă activitățile pentru elevi, patinoarul va organiza și antrenamente pentru copii și începători, inclusiv un curs de inițiere în patinaj pentru adulți.
Acesta va cuprinde 10 ședințe, în cadrul cărora participanții vor învăța tehnicile de bază ale patinajului, sub supravegherea instructorilor, în condiții de siguranță.
Citește articolul complet pe Mureș Expres
Deschide articolul →